Skip to main content

Rechinii balenă, specie amenințată, și rechinii gulper, specie în pericol critic de dispariție, beneficiază de protecție suplimentară împotriva comerțului internațional, în urma conferinței CITES privind fauna sălbatică

Sharks in the wild

Vanessa Mignon

BUCUREȘTI / SAMARKAND, Uzbekistan – Rechinii balenă (specie pe cale de dispariție) și rechinii gulper (specie în pericol critic de dispariție), au șanse mai mari de a scăpa de extincție datorită controalelor asupra comerțului global stabilite la cea de-a 20-a reuniune a Conferinței părților Convenției privind comerțul internațional cu specii pe cale de dispariție (CITES). 

Rechinii balenă au suferit un declin global de 92% al populației din cauza pescuitului excesiv, comerțului ilegal cu aripioare și carne și impactului crescând al schimbărilor climatice. Aceștia au primit acum cel mai înalt nivel de protecție posibil, fiind incluși în Anexa I, care interzice comerțul internațional.

Rechinii gulper, intens exploatați pentru concentrațiile foarte ridicate de ulei din ficat, se confruntă cu scăderi de populație de până la 80% în unele regiuni ale arealului lor. Aceștia sunt uciși pentru uleiul lor, comercializat sub denumirea de squalan și folosit în produse cosmetice și vaccinuri. Includerea speciilor în Anexa II va introduce pentru prima dată reglementări comerciale stricte, cu scopul de a scădea uciderea lor în masă.

Lawrence Chlebeck, managerul programului pentru mamifere marine de la Humane World for Animals Australia, a declarat: “Atât rechinii balenă, cât și rechinii gulper sunt victime ale unui comerț intens, uciși în numere foarte mari pentru carne sau pentru uleiul lor. Protecțiile CITES acordate aici acestor specii le oferă o șansă importantă la supraviețuire, fără de care aceste populații nu s-ar putea recupera. Rechinii balenă sunt unii dintre cei mai spectaculoși giganți ai oceanelor, iar rechinii gulper, mult mai mici, trăiesc la adâncimi atât de mari, încât multe aspecte legate de acești rechini rămân un mister. Suntem bucuroși că națiunile din întreaga lume nu au ratat această oportunitate de a interzice comerțul cu aceste animale, altfel am fi riscat să le pierdem pentru totdeauna.”

Humane World for Animals este angajată în conservarea rechinilor și pisicilor de mare, specii amenințate cu dispariția din cauza exploatării nesăbuite și nereglementate. De mult timp milităm pentru protecția rechinilor balenă, asigurând în mod activ voturile necesare pentru a include specia în Anexa II la CoP12 din 2002. La acea vreme, rechinii balenă au fost primii rechini incluși în anexele CITES. Humane World for Animals a reușit să aducă în prim-plan situația dificilă a rechinilor la CITES și continuăm această muncă.

Alte subiecte pe agenda CITES includ:

  • încercări de a elimina restricțiile comerciale asupra unor populații de girafe, în ciuda declinului populației sălbatice cu până la 40%,
  • extinderea comerțului cu elefanți vii și părți ale acestora, redeschizând piețele internaționale de comerț cu fildeș,
  • redeschidere a comerțului cu stocuri de corn de rinocer alb și negru din Namibia,
  • propuneri pozitive pentru protejarea altor specii precum vulturii (în pericol critic de dispariție), iguanele terestre din Galapagos (expuse unui risc ridicat de dispariție), sau a mai multor specii de gecko, leneși, șerpi și tarantule exploatate în comerțul cu animale de companie.

Informații despre rechini:

  • Propunerea 31 de a crește protecția rechinilor balenă a fost propusă de Argentina, Bahamas, Bangladesh, Belize, Comoros, Republica Dominicană, Ecuador, Fiji, Gabon, Maldive, Panama, Filipine, Samoa, Senegal, Seychelles, Sri Lanka și Togo.
  • Propunerea 34 de a adăuga rechinii gulper în anexe pentru prima dată a fost propusă de Brazilia, Comoros, Republica Dominicană, Ecuador, Uniunea Europeană, Liban, Nigeria, Panama, Senegal, Republica Arabă Siriană și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlanda de Nord.
  • Populațiile de rechini balenă sunt în continuă scădere de 75 de ani. Monitorizarea din martie 2025 a identificat doar 15.740 de rechini balenă în toată lumea. Specia a fost introdusă în CITES Anexa II în 2002, dar acest lucru nu a fost suficient pentru a opri declinul populației.
  • Aripioarele și carnea de rechin balenă au fost găsite în piețe din Hong Kong și Taiwan, în ciuda faptului că nu îndeplinesc criteriile pentru comerț legal.
  • Rechinii balenă reprezintă o specie importantă pentru ecoturism, oferind surse sustenabile de venit comunităților de pe coastă în zonele unde acești rechini pot fi găsiți, precum Filipine, Maldive, Mexic, Ningaloo Australia și altele.
  • CITES oferă trei niveluri de protecție pentru speciile afectate de comerțul internațional:
    • Anexa I se referă la speciile amenințate cu dispariția din cauza comerțului și interzice comerțul internațional, cu excepții rare.
    • Anexa II permite comerțul sub reglementări stricte și face referire la speciile care ar putea ajunge în pericol de dispariție dacă acest comerț nu este reglementat. Anexa II include necesitatea permisului și o evaluare științifică care să demonstreze că exportul nu va afecta în mod negative supraviețuirea pe termen lung a speciei în sălbăticie.
    • Anexa III este pentru speciile protejate în cel puțin o țară, care solicită ajutorul altor state membre CITES pentru controlul comerțului. 
Media Contacts