Skip to main content

Lupii, trădați de UE: politica mai presus decât știința

Wolves

Raimund Linke/Getty Images

București—Astăzi, Parlamentul European a adoptat o decizie care subminează încrederea în legislația UE privind protecția mediului și pune în pericol revenirea lupilor în Europa. Prin votul dat, europarlamentarii au susținut propunerea Comisiei Europene de a reduce nivelul de protecție al lupului, o decizie care deschide din nou calea pentru vânarea acestei specii.

Aceasta reprezintă ultima etapă a unui proces legislativ care urmărește schimbarea statutului lupului în Uniunea Europeană, din specie strict protejată în specie protejată. În martie 2025, Comisia Europeană a propus modificarea nivelului de protecție din Directiva Habitate, după ce, în decembrie 2024, Convenția de la Berna a acceptat cererea de reîncadrare a speciei. Propunerea a fost aprobată și de Consiliul UE în urmă cu câteva săptămâni.

Decizia de astăzi creează un precedent periculos pentru conservarea naturii în Europa. Directiva Habitate prevede ca astfel de modificări să se bazeze pe dovezi științifice. Protecția strictă de până acum a permis revenirea populațiilor de lupi, însă specia se află încă într-o stare de conservare nefavorabilă în șase din cele șapte regiuni biogeografice din Uniune. Mai mult, cercetările arată că intensificarea vânătorii nu reduce conflictele cu sectorul agricol și nici nu duce la creșterea populației de cervide.

"Lupii sunt vitali pentru ecosisteme sănătoase, dar votul de astăzi îi transformă într-o problemă politică și le ignoră valoarea ecologică ", a declarat Ilaria Di Silvestre, Director de Politici și Advocacy la International Fund for Animal Welfare (IFAW). "Nu există date care să justifice reducerea statutului de protecție, iar instituțiile UE au ales să ignore știința. Deciziile luate în funcție de interese politice și nu de date concrete, riscă să anuleze decenii de progrese făcute pentru conservarea naturii."

"Este o zi tristă pentru biodiversitate și pentru animale sălbatice," declară Léa Badoz, Responsabil de Programe în cadrul Eurogroup for Animals. "Uniunea Europeană era cândva un lider în protejarea mediului. Astăzi, vedem cum specii esențiale, precum lupul, sunt sacrificate pentru interese politice de moment, care nu aduc beneficii reale nimănui. Statele membre trebuie să intervină și să facă ceea ce este corect. Lupii au în continuare nevoie de o protecție solidă, dacă ne dorim cu adevărat să salvăm natura Europei."

Dr Joanna Swabe, Director pentru Afaceri Publice la Humane World for Animals Europe, a declarat: "Decizia de a reduce nivelul de protecție al lupilor nu exonerează statele membre de responsabilitatea de a menține un statut de conservare favorabil pentru specii. Această schimbare nu înseamnă că pot evita investițiile în soluții eficiente pentru sprijinirea și promovarea coexistenței dintre oameni și lupi."

În ciuda votului din Parlamentul European, statele membre au în continuare posibilitatea legală de a menține protecția strictă a lupilor, o măsură susținută ferm de comunitatea științifică și de organizațiile pentru protejarea mediului. Obligația legală de a asigura atingerea și menținerea unei stări de conservare favorabilă pentru populațiile de lupi rămâne neschimbată.

Este, de asemenea, extrem de îngrijorător faptul că Parlamentul European a utilizat o procedură de urgență pentru a promova această propunere, ocolind procesul legislativ obișnuit de dezbatere a inițiativelor Comisiei, ca și cum autorizarea vânătorii de lupi ar fi o urgență reală. Acest ritm accelerat de slăbire a legislației de mediu trage un semnal serios de alarmă cu privire la reducerea transparenței, limitarea dezbaterilor democratice și periclitarea viitorului protecției mediului în Europa.

Media Contacts